marți, 10 ianuarie 2017

1 ianuarie 2017 - MUNTELE MIC (1.802 m) - începutul anului montaniard cu dreptul

"Nu e dorinţa cea care mă duce mai departe, în sus, spre vârful muntelui, 
ci obişnuinţa, ca şi când urcatul ar fi o parte a vieţii mele." 
(Reinhold Messner)

      Ne punem o sumedenie de dorințe la trecerea dintre ani. Ne îndesăm optimism în vene și ne promitem că vom fi mai mult decât am fost în anul ce se încheie. Facem calcule, adunăm, scădem, ne justificăm în sinea noastră pentru eșecuri și ne aplaudăm pentru reușite. Realizăm aceste flotări an de an, neobosiți, alături de oameni dragi, acasă sau aiurea, având încrederea că anul ce începe nu va fi nici pe departe ca celelalte. Nu știu cum se face că anii arată de obicei conform alegerilor noastre, uneori mai buni, alteori mai puțin buni, depind extrem de mult de efortul pe care suntem dispuși să îl depunem ca să îi construim într-un anumit fel. Neprevăzutul ia și el parte la ecuație, dar, în cele din urmă, pricepem că simplele formulări de dorințe nu sunt suficiente și că fapta dublată de efort rămâne prin definiție piatră de temelie pentru modul în care va arăta viața noastră în anul mirosind a nou! Așa că, fiind montaniarzi destonici, cum puteam oare degusta anul proaspăt născut? Printr-o înfăptuire, o revenire la matcă, un traseu pe munte!!   


     Dacă Șureanu a fost pietrosul înzăpezit de încheiere a lui 2016, MUNTELE MIC a fost cel de deschidere! Adrenalina experimentată pe drumul până la el ne-a dat un ghiont de confirmare a faptului că, dacă așa am început anul, sigur aveam să îl ținem în același ritm! De la Ludeștii de Jos am plecat spre satul BORLOVA, poarta de intrare către telescaunul care trebuia să ne ducă în apropiere de pârtiile masivului situat oarecum simetric față de Șureanu. Ne-am confruntat cu o...surpriză! Instalația nu funcționa, era înghețată, plină de zăpadă și aveam mari îndoieli că a mers vreodată. Faptul că ne aflam în plin sezon și telescaunul băltea, ne spunea multe despre interesul autorităților de a face ceva serios la nivel turistic în zonă. Ce ne rămânea de făcut? Să înaintăm cu mașinile - Uliul Negru și Bagheera - până la traseele dorite! Ușor de zis, dar cam emoționant de pus în practică! Mașinile se opreau la parcarea telescaunului și se echipau cu lanțuri, iar noi ne uitam cu uimire unii la alții: să mergem mai departe sau să facem cale întoarsă? Am continuat, desigur, până când a trebuit să ne oprim într-o curbă urmată de o pantă mai susținută, unde mai multe mașini se opinteau ca să dovedească provocarea înclinată. S-a făcut un șir de vreo 10 mașini, iar noi ne așteptam cuminți rândul! Am pierdut vreo jumătate de oră până când am putut trece de încăpățânații ale căror autoturisme nu făceau față urcușului, dar ei nu voiau să accepte acest lucru. 

    Nașul cu Bagheera și-a luat avânt și a trecut de blocaj, iar noi l-am urmat la scurt timp. Uliul Negru era mai bine echipat pentru a se confrunta cu drumuri necurățate până la nivelul asfaltului, cu zăpezile împinse pe laterale, cu pante destul de înclinate pe unele porțiuni și cu multe curbe strânse. Emoțiile erau pentru Bagheera care ne-a rezervat o surpriză de zile mari: a trecut ca vântul peste obstacole, și-a înfipt caii putere în munte și a poposit relaxată în parcarea amenajată lângă pârtii! Anca avea să ne transmită două zile mai târziu că - "Noi anunțăm botezul vehiculului pe 4 roți care a înghițit sute de kilometri pentru a ne duce până în vârf de munte. Se va numi Bagheera. Cum altfel după ce a trecut fără să clipească peste un buștean în plină autostradă și a urcat fără lanțuri două drumuri cu zapadă?"


      Muntele Mic s-a dovedit a fi o alegere excelentă pentru prima zi a anului! La orizont se vedea tentanta creastă a Munților Țarcu, pe care am trecut-o pe lista noastră pentru vara acestui an, iar în depărtare se odihnea coada Munților Godeanu, altă grupă care ne-a stârnit entuziasmul după ce am văzut documentarul despre Cabana Buta. Of! Nu e destul timp liber și frumos pentru puzderia de pietroși prin care vrem să ajungem, dar, cu perseverență, mai tăiem din multele trasee înșirate în mintea noastră!

      Am parcat mașinile, am bifat rapid o poză de grup și ne-am despărțit în două grupuri: Silviu, Anika și Adela s-au dus pe pârtie, iar eu, Anca, Mark, Mădălina și Georgiana ne-am aventurat în traseul către vârf, la 1.802 m. Anika a venit în România la invitația prietenei ei, Adela, cu care s-a cunoscut în Norvegia, și ne-a făcut o impresie atât de bună încât grupul s-a lipit rapid de firea ei veselă! Și-a pus pentru prima dată schiurile în picioare în Șureanu și a mers pe pârtie cu o asemenea dexteritate de spuneai că așa s-a născut! În Muntele Mic era la a doua tentativă și încântarea de pe fața ei era absolut delicioasă, având obrajii roșii de la frig și un zâmbet care îi depășea marginile fularului! Adela, Queen of the Board, a zbughit-o spre teleschi cu viteza luminii, atrasă ca un magnet de munte și de ziua senină! Despe zmeul meu, Silviu, ce să mai spun? Nu a mai schiat din 2015, de la Maribor, din Slovenia, și era așa doritor de o alunecare pe pârtie încât a renunțat la trase și s-a dus la ski ca să își ostoioască dorul! Încântare de Blea: inconfundabilă!  




     Plăcerea de a fi pe munte din startul anului este greu comparabilă cu altceva. Soarele, zăpada, oamenii de lângă tine, mușchii forjați pe pante, crestele tolănite la orizont îți transmit senzația aceea eliberatoare de a te afla acasă, de a fi îmbrățișat de ceva ce te înalță dincolo de micimea ta de om. Uneori devine greu să înduri natura în măreția ei, îți depășește capacitatea de a o cuprinde, te minunezi în mod repetitiv și nu te saturi să fotografiezi mental prea-plinul cu care ea se desfată mereu. Să urci, să fii concomitent departe de tot și aproape de Tot, să te miști odată cu cețurile molcome de la orizont, să îți gâfâi sufletul în gimnastica lui preferată, aceea de eliberare, să porți prima discuție cu tine însuți din an și să fii mulțumit de simplitatea în care te afli! Orice început e ca o foaie albă, imaculat, promițător! Au fost doar 3 ore de traseu, dar ne-au răsplătit cu vârf și îndesat emoțiile drumului și așteptările din debutul anului!



      Vârful era senin și primitor, doar frigul ne avertiza să nu adăstăm prea mult pentru că urma să se întețească și obrajii noștri nu aveau să fie de acord cu mutarea aceea. Am înfulecat apetisanta turta dulce adusă de nășica, am băut o gură de ceai fierbinte de la Georgiana, am făcut poze și apoi am bătut drumul înapoi, vorbind câte în lună și în stele. Mădălina a vrut sesiune de Jump Around pe platou și i-am îndeplinit dorința, după care i-am cules de pe pârtie pe cei 3 muschetari ai zăpezii și ne-am îndreptat spre mașini!





     Primul apus în 2017! La înălțime! Nu îmi doream ca anul să înceapă altfel decât pe munte, împreună cu Blea al meu și alături de oameni pasionați de pietroși. Este al 10-lea meu an de îndrăgostire neîntreruptă cu muntele și al 5-lea an de hălăduit în doi, așa că urmează ca multe promisiuni strașnice să se ridice la orizont și să își ia zborul spre faptă! Capitolul de deschidere a fost trăit și scris! Să continue povestea!

Niciun comentariu: